Nouă petreceri private au fost oprite de polițiști și jandarmi, în weekend, la Galați, pentru că se desfășurau după ora 2.00, ora limită prevăzută de lege. Forțele de ordine au făcut razie în zeci de localuri publice.
„Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Galați au intensificat activitățile de verificare a modului în care se respectă măsurile impuse în contextul stării de alertă.
Astfel, în perioada 17-20 septembrie 2021, pe timpul nopții, un număr de 105 polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați – Poliția Municipiului Galați, sprijiniți de 22 jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați precum și de 6 reprezentanți din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Galați, au efectuat controale la un număr de 125 localuri publice, baruri, terase dar și restaurante/saloane unde se organizează evenimente private (nunți, botezuri, aniversări, etc.), după ora 02:00, oră stabilită conform legislației în vigoare, ca fiind ora de finalizare a evenimentului.
La un număr de 9 restaurante s-a stabilit faptul că nu a fost respectată ora mai sus menționată, motiv pentru care s-a procedat la legitimarea persoanelor ce se aflau în acel moment în locația respectivă, identificarea organizatorilor precum și a administratorilor spațiilor. S-au întocmit acte de constatare ce au fost înaintate Inspectoratului Teritorial de Muncă, instituție competentă pentru luarea măsurilor legale, conform prevederilor Legii 55/2020 și a Anexei nr.3 a H.G. 932/2021”, precizează IPJ Galați.