Neajunsurile sistemului de învățământ românesc

Anul școlar o să înceapă și în 2019, dar nemulțumirile părinților sunt aceleași dintotdeuna. Există în continuare școli care nu respectă siguranța și sănătatea elevilor, interzicerea meditațiilor cu profesorul de la clasă se află încă sub semnul întrebării, iar directorii de școală nu își fac meseria, deși salariile lor depășesc, în medie, 6.000 de lei, spun reprezentanții părinților.

Anii trec, dar problemele rămân aceleași. Manuale pline de greșeli, școli subfinanțate și unități de învățământ în care puterea banului face legea. Școli care stau să cadă. Pentru unii dintre elevi, siguranța și sănătatea rămân în voia sortii. Acestea sunt condițiile în care învață copiii din România anului 2019.

Şcoala a început şi în anul 2018, sub semnul întrebării. O parte din vină o poartă și părinții, care, pe alocuri, îngreunează mersul lucrurilor. Problema claselor supraaglomerate persistă, iar obținerea facilă a vizelor de flotant este doar una dintre „găurile” sistemului. Părinții aleg școala și învățătorul în funcție de preferințe, nu de zona de circumscripție.

Elevii sunt principalele victime ale sistemului. Anul școlar 2018-2019 este primul în care pe băncile copiilor au apărut manuale tipărite de editura Ministerului Educației. Măsura controversată a facut subiectul unui scandal: cărțile de pe care ar trebui să învețe elevii sunt pline de greșeli.

Mai mult despre: despre invatamantul din romania

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed




Suntem și pe rețelele de socializare:
Te-ar mai putea interesa si:

Categorii