Situat în regiunea Transilvania, foarte aproape de centrul țării, aerul Sibiului te cucerește de la prima întâlnire. Acest oraș turistic a fost stabilit de coloniștii germani în 1191, iar la granițele sale au locuit, de-a lungul timpului, germani, maghiari și români. Structura etnică a orașului s-a schimbat după cel de-al doilea război mondial, astăzi zona fiind locuită de o mică minoritate de etnici germani.
Sibiu este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase orașe turistice din România. Arhitectura lui veche este uimitoare, iar Turnul Ceasului sau Turnul Catedralei oferă unele dintre cele mai uimitoare priveliști ale orașului. Ajuns în Sibiu, plimbă-te în jurul vechiului oraș, mergi în Piața Mare, aflată în folosință încă din secolul al XV-lea, și admiră clădirile baroce, inclusiv Palatul Brukenthal, unul dintre cele mai valoroase muzee din Romania. Peste toate, vizitează muzeul etnografic. Este cel mai reprezentativ mod în care poți vedea cum au trăit, timp de secole, românii din diferite regiuni ale țării. Singurul dezavantaj ar fi că în Sibiu nu există viață de noapte.