Despre omul Constantin Tănase

Constantin Tănase s-a născut la 5 iulie 1880. A crescut în atmosfera cântecelor şi a romanţelor, a poveştilor mamei lui, care era o femeie simplă, fără şcoală, dar înzestrată cu un deosebit simţ muzical, cu fantezie şi cu haz.

Pentru spectacole, cupletistul Tănase îşi crease între timp un costum. Se înfăţişa în haine cenuşii, cadrilate, pantaloni strâmţi, crizantemă la butonieră, batistă de culoare vie scoasă mult în afară, gambetă cenuşie, baston de trestie în mâna dreaptă, iar stânga o ţinea în şold. Devenise cunoscut şi avea succes în teatrul de revistă.

În timpul liber, petrecea. Îi plăcea să adune în jur prietenii. Îi plăcea să bea rom cu cafea, iar salata preferată avea următoarele ingrediente: vinete coapte, ardei graşi copţi, câţiva ardei iuţi copţi, două roşii coapte, puţină ceapă, usturoi, ulei, oţet, totul tocat mărunt … şi Tănase te servea personal cu acest îmbietor amestec pe care-l întindea pe felioare subţiri de pâine când ajungeai în vizită. Mânca de toate, cu poftă, şi bea cu plăcere un pahar de vin. De multe ori, îi hrănea pe cei goi, îi îmbrăca pe cei flămânzi.

Cel care a înveselit şi a făcut să râdă atâta lume a murit la 29 august 1945 în propria casă, în urma unei banale amigdalite (declanşată de o bere rece). Face febră, infecţia se răspândeşte. Cu o noapte înainte de a muri, îi spune medicului: „Doctore, să ştii că asta-i ultima noapte a lui Mihai Viteazul!” Unii au lansat tot felul de speculaţii privind decesul său. Înmormântarea a avut loc la Cimitirul „Bellu” din Capitală, pe 31 august. Deasupra cavoului cu ferestre mari veghează un cărăbuş.

Tănase a decedat, dar nu a fost uitat. La 16 decembrie 1956, s-a inaugurat Teatrul satiric muzical “Constantin Tănase”, care astăzi se numeşte Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, din Bucureşti.

Mai mult despre: tanase constantin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed




Suntem și pe rețelele de socializare:
Te-ar mai putea interesa si:

Categorii