O analiză realizată de compania Pew Research Center arată că rata de adoptare a telefoanelor inteligente la nivelului anului trecut a fost de 59%, cifră care ne arată că există în continuare loc de creştere în ţările aflate în dezvoltare.
În toată lumea doar 6 ţări au o rată de penetrare de peste 80%:
• Liban – 80% smartphone + 15% telefoane clasice;
• Olanda – 80% smartphone + 16% telefoane clasice;
• Suedia – 80% smartphone + 16% telefoane clasice;
• Australia – 82% smartphone + 12% telefoane clasice;
• Israel – 83% smartphone + 14% telefoane clasice;
• Coreea de Sud – 94% smartphone + 6% telefoane clasice.
Topul este format din ţări cu economii dezvoltate (poate exceptând surpriza Liban) şi populaţie redusă. Ţările cu adevărat importante mai au loc de creştere:
• Statele Unite ale Americii – 77% smartphone + 17% telefoane clasice;
• Germania – 72% smartphone + 20% telefoane clasice;
• China – 68% smartphone + 30% telefoane clasice;
• Rusia – 59% smartphone + 37% telefoane clasice;
• Mexic – 42% smartphone + 33% telefoane clasice;
• India – 22% smartphone + 51% telefoane clasice.
Chiar dacă România nu apare în acest top, la nivelul anului 2016 estimările susţineau că în ţara noastră rata de penetrare a telefoanelor inteliegente era de 63%. Ţinând cont că această nişă creşte constant, România anului 2018 va avea o rată de penetrare de peste 70% (la nivel global se aşteaptă ca media să crească la 66% la nivelului anului în curs).