La fel ca toate tehnologiile ce au pornit la mijlocul secolului trecut, hard disk-ul n-a fost o componentă tocmai portabilă. Unul dintre primele modele, IBM 350, era alcătuit din 24 de plăci a câte 60 de centimetri fiecare. Toate acestea însumau doar 3.75 MB. Costul? $3200, ceea ce poate părea rezonabil pentru centre de cercetare sau universități, însă acesta era prețul lunar pe care IBM îl cerea pentru un singur hard disk.
De atunci, costul per megabyte sau cel per gigabyte a scăzut de la an la an. De exemplu, în 1981, cu aproximativ $3600 te puteai bucura de un imens spațiu de 26 MB, ceea ce cobora costul per GB la „numai” $138.000.
Un punct important în istoria costului unui hard disk îl reprezintă anul 1995, când costul per GB a scăzut pentru prima dată sub $1000. Astfel, în numai 14 ani, unitățile de stocare au devenit de 138 de ori mai ieftine.
Din 1995, costurile pentru un GB au cunoscut o scădere și mai drastică, în numai 5 ani ajungându-se la $14.3 per GB. La 20 de ani de când un GB costa $138.000, prețul pentru aceeași cantitate ajunsese la $6.85.
Pe măsură ce hard disk-urile au devenit tot mai încăpătoare, costul per GB a devenit atât de mic, încât companiile au început să măsoare echivalentul în TB. La începutul acestui deceniu, costul per GB era de numai 7 cenți americani. Astfel, pentru a cumpăra un hard disk de 1 TB trebuia să scoți din buzunar doar $76.68.
Cele mai noi date indică faptul că un GB de stocare pe un hard disk clasic ne costă acum doar 3 cenți. De 4.6 milioane de ori mai puțin decât în 1981.