Vehiculul cu două roţi Segway PT nu se mai produce din Iulie 2020

Vehiculul cu două roţi Segway PT a fost inventat de inginerul american Dean Kamen în 2001, iar pe atunci era văzut drept o revoluţie a modului în care ne vom deplasa. Avantajele unui Segway PT erau: uşor de condus, nu polua, ocupa spaţiu puţin şi avea o manevrabilitate ridicată.

Din păcate acest vehicul cu două roţi a fost mereu foarte scump şi avea o situaţie legală oarecum neclară. La început Segway PT a prins destul de bine în mall-uri, în poliţie, în turism, însă apariţia trotinetelor electrice a fost echivalentul cu dezastrul pentru acest tip de device. Trotinetele electrice erau mult mai uşoare şi mult, mult mai ieftine (dacă un Segway PT pleca iniţial de pe la 6000 dolari, o trotinetă electrică costa şi 400 – 500 dolari.

Chinezii de la Ninebot (companie care a cumpărat Segway în 2015) au anunţat că vor închide linia de producţie a Segway-ului original în data de 15 iulie 2020. În urma acestei decizii 21 de angajaţi îşi vor pierde locurile de muncă, restul urmând a fi redistribuiţi la celelalte linii de producţie ale uzinei din Bedford, New Hampshire.

Mai mult despre: segway, trotinete electrice, vehicule pe doua roti

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.
You need to agree with the terms to proceed




Suntem și pe rețelele de socializare:
Te-ar mai putea interesa si:

Categorii