Ne așteaptă, după pandemie, dar și noi așteptăm organizarea de către muzeu a unor tururi filmate și transmise diferențiat (de ce nu, și cu plată). Știm bine că nimic nu se compară cu experiența reală, dar până atunci ne putem familiariza cu acest mirific loc, devenit muzeu dintr-un vechi garaj de submarine germane (al doilea război mondial).
Donald Tusk, în faţa unei mulţimi imense la Varşovia, purtând drapelul UE
„Zeci de mii de persoane la Varşovia şi în peste 100 de oraşe şi sate în Polonia au venit să…