Premierul polonez Mateusz Morawiecki a asigurat că nu există nicio intenţie din partea guvernului său ori a partidului de guvernământ Lege şi Justiţie (PiS) de a scoate Polonia din UE, autorităţile de la Varşovia încercând doar să atragă atenţia asupra modului în care Polonia este tratată de instituţiile UE şi de unii oficiali europeni. „Vrem o comunitate bazată pe respect şi nu o grupare a celor care sunt egali şi mai egali. Aceasta este comunitatea noastră, Uniunea noastră”, a explicat el.
Curtea Constituţională poloneză a decis, joi, că unele articole din tratatele UE sunt incompatibile cu Constituţia ţării, punând în discuţie un principiu-cheie al integrării europene. „Organele europene acţionează dincolo de competenţele lor”, a declarat Julia Przylebska, preşedinta Curţii, care a denunţat „ingerinţa Curţii de Justiţie a UE în sistemul judiciar polonez”.
După decizia Tribunalului Constituţional polonez, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că va face „să fie respectate principiile fondatoare ale UE”. „Toate hotărârile Curţii de Justiţie a UE sunt obligatorii pentru toate autorităţile statelor membre, inclusiv pentru instanţele naţionale. Dreptul Uniunii are întâietate faţă de dreptul naţional, inclusiv faţă de dispoziţiile constituţionale. Acesta este angajamentul pe care toate statele membre ale UE şi l-au asumat în momentul aderării la Uniunea Europeană”, a indicat şefa executivului comunitar.
Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a afirmat şi el, pe Twitter, că decizia Curţii Constituţionale poloneze „nu poate rămâne fără consecinţe”.