Calea Cernăuțiului, fostă Herrngasse, orientată către centrul orașului, cu cupola bisericii evanghelice, azi Sf Dumitru în dreapta şi cu calea ferată în stânga. Vă recomandăm spre „cetire”, minunatele vorbe înșiruite de Otilia Bălinișteanu, scriitoarea care din când în când ne vizitează meleagul.

„E momentul acela din an când toamna-și revendică arogant dreptul de a cuceri lumea, trimițând pe urmele verii soliile sale – ploi nemiloase, nouri mânioși, răceala ce-ți pătrunde ușurel în oase, ca și cum ar vrea să-ți încerce rezistența.

În Bucovina, în lupta de gherilă dintre anotimpuri, frigul iese mereu în avantaj. Mai cu seamă dimineața și seara, când, pentru câteva ceasuri, totul amorțește. Peste zi își face loc o căldurică leneșă, lăptoasă, învelind cu delicatețe verdele îmbătrânit din jur.

La Rădăuți, în zile ca acestea, e o stare de netulburată tihnă. Pe străduțele ce abundă în urme ale spiritului german, îmbibat în ADN-ul așezării încă din vremea ocupației austriece, orașul trăiește într-un ritm al lui. Case nemțești ori case românești din diverse perioade, de lângă care nu lipsesc îngrijite grădini de flori ori de legume, conturează nu numai farmecul acestui loc, ci-i definesc însăși identitatea, în ciuda „modelor” arhitecturale ale prezentului.

Sfârșitul verii are aici mirosul fericirilor necomplicate – de busuioc, de mărar numai bun de pus la murături, de regina nopții, de trandafiri răzbătători, de toamnă ori de pere coapte, risipite de pomii bătrâni din poartă-n poartă.

E un loc ce încă are suflet”…