Pastila Roz este o grupare artistică satirică, jovială și indiferentă, formată din Beaver, Marian Codrea și Alexandru-Claudiu Maxim, care s-a implicat în proiectul Orașul M, la invitația celor de la VAR Cultural și E T A J Artist-run space.
„Am apreciat proiectul Orașul M pentru că vrea să realizeze aceste punți de legătură între insula mare, publicul bucureștean care călătorește cu metroul, și arhipelagurile de artiști independenți”, explică Alexandru Maxim.
Elementul important din acest experiment, adaugă el, este libertatea totală a artistului de a intra în comunicare cu un spațiu care nu îi este tot timpul specific și de a primi răspuns de la oamenii care îl frecventează.
Spre exemplu, în galeriile de artă din București, acest tip de comunicare este înțeles de public. Alexandru spune că deși lucrările par inaccesibile sau pot da impresia că necesită cunoștințe specializate, intenția lor este de a trezi o sensibilitate naturală care se află în toți.
„Cu ea lucrăm, privim și înțelegem. Și suntem siguri că sensibilitatea pe care o căutăm ne va găsi. Această galerie de artă de sub oraș concepută de VAR Cultural nu face rabat de la calitatea galeriilor de artă din București cu nimic și caută aceeași sensibilitate de la vizitatorii ei”, mărturisește artistul.
În ceea ce privește lucrările expuse în Orașul M, acestea reflectă, sub diverse forme, gânduri despre flux în general. Așa cum explică Maxim, cu toții facem parte dintr-un flux, suntem în mișcare cu corpul, cu mintea, cu atenția.
„Lucrările noastre au fost gândite să reflecte acest flux și sunt realizate din colaje cu lucrări deja existente, realizate de Pastila Roz. E ca un fel de incursiune în universul nostru care și el are fluxul lui.
Asociația VAR Cultural în parteneriat cu METROREX au inițiat un proiect inedit, Orașul M, menit să valorifice spațiile urbane subterane, prin dezvoltarea unui dialog între călători și artiștii vizuali.