În lucrarea sa, a aplicat artei invizibile conceptele de estetica receptării și psihologia receptării, dezvoltate de istoricul de artă german Wolfgang Kemp în articolul din 1998, „The Work of Art and Its Beholder: The Methodology of the Aesthetic of Reception”. Prin acest studiu, a urmărit să demonstreze că arta conceptuală (în general), însă mai cu seamă cea invizibilă asupra căreia se concentrează, provoacă mutații în experiența estetică a privitorului.

Ca urmare a inversării relației tradiționale dintre obiectul de artă, artist și public, privitorul nu mai este plasat de cealaltă parte a operei de artă și experiența lui nu mai este una pasivă. În detrimentul observatorului pasiv, privitorul este resituat ca participant activ (din punct de vedere mental și nu fizic). Artistul are un rol de catalizator, însă lucrarea de artă este construită, realizată sau proiectată de către privitor în minte.

Experiența estetică a acestei categorii de artă lipsită parțial sau complet de materialitate nu este una vizuală, ci cognitivă. Așadar, ceea ce vrea să sugereze este că experiența artei invizibile este una a ceea ce se numesc estetică mentală. În lipsa unei terminologii mai potrivite, a unui cuvânt teoretizat pentru acest gen de artă, lipsit de dimensiunea fizică, se folosește sintagma curatorului Ralph Rugoff, cea de artă invizibilă.

Pe parcursul lucrării „Estetica mentală. Receptarea artei invizibile”, prin artă invizibilă autoarea se va referi atât la o selecție subiectivă a celor peste 50 de lucrări care au alcătuit expoziția „Invisible: Art about the Unseen, 1957–20123”, cât și la alte opere.

Mai mult despre arta invizibilă