Sălbatica și mirifica Deltă; neprihănita și superba Dunăre; liniște și aer curat; rezervație naturală; zero la sută poluare, sută la sută relaxare. Acestea sunt doar câteva dintre apelativele și narațiunile atât de des folosite de către agențiile de turism, de către marii și micii afaceriști din Delta Dunării care vor să atragă cât mai mulți turiști în această oază unică din Europa, în goana lor disperată după profit. Cine a fost în Deltă în ultimii ani, și a avut ochi să vadă și urechi să audă, se va fi convins de faptul că nimic din cele spuse mai sus nu este întru totul adevărat. Delta Dunării se stinge, încet și sigur, și asta se întâmplă datorită unui singur lucru – al omului. Omul distruge sistematic toate habitatele naturale pe care le întâlnește. Omul modern, omul așa zis civilizat, omul secolului 21 este un parazit pentru mediul înconjurător. Delta Dunării este astăzi arie protejată, parc și rezervație naturală protejată de către UNESCO. Și cu toate acestea omul a ajuns cu mijloacele sale tehnologice să contamineze până și cele mai îndepărtate locuri ale Deltei. Nu există lac, nu există prundiș și plajă în Delta Dunării pe care să nu fi călcat piciorul omului. Mă întreb, ca o paranteză, ce caută excavatoare de 50 de tone în Delta Dunării? Drenează canalele, excavează sute de tone de pietriș și nisip, totul pentru ca turistul de Dunăre să se poată plimba în voie cu șalupa lui de 50 de mii de euro. Iată răspunsul. Așa se întâmplă când lași o arie protejată pe mâna unor ingineri și politicieni corupți și nu a unor biologi și iubitori ai naturii.
Peste tot în Delta Dunării găsești semnele bine cunoscute ale așa zisei civilizații – mașini, șalupe de sute de cai putere, resorturi de 5 stele, restaurante, pizerii, rulote cu mâncare (burger van-uri), baruri pe plajă, muzică dată la maxim. Toate acestea pentru satisfacerea doleanțelor turistului de Dunăre. Pentru că turistul de Dunăre nu se poate detașa de comoditățile cu care este obișnuit în marile orașe. El vrea bere rece pe cea mai pustie plajă din Deltă, vrea pizza și burgeri în sat pescăresc, vrea plimbări cu șalupa de 300 de cai putere și muzică dată la maxim în rezervațiile naturale, pentru că el nu a venit in Deltă să asculte cântecul păsărilor, ci a venit să asculte manelele pop ale celor mai în vogă pseudo-artiști. Turistul de Dunăre vrea resort cu piscină și masaj thailandez, vrea transport în regim de taxi din fața resortului până la plajă, pe o insulă unde până acum un deceniu singurele mijloace de transport pe uscat erau căruțele trase de cai sau măgari. Toate acestea sunt cerințele turistului de Dunăre fără de care sejurul său nici măcar nu poate fi conceput. Bineînțeles în întâmpinarea acestor necesități imperative antreprenorii s-au adaptat rapid și au oferit tot ce li s-a cerut. Astfel că astăzi în unele zone ale Deltei Dunării te simți ca pe litoral. Nici vorbă să te mai poți bucura de flora și fauna atât de bogate ale Deltei. Ca să mai vezi azi un pelican în Deltă trebuie să mergi o zi întreagă cu barca, ca să te mai bucuri de o partidă de pescuit sportiv îți trebuie multă răbdare și noroc chior, iar ca să mai simți cu adevărat spiritul Deltei și al locuitorilor ei trebuie să vizitezi muzeele etnografice.
Delta se află într-o continuă prefacere, într-o continuă schimbare. Pescarii care odinioară supraviețuiau exclusiv din pescuit și rareori din acomodarea turiștilor, au devenit astăzi la rândul lor mici întreprinzători, iar cei mai nefericiți dintre ei, hamali, cărăuși pentru bagajele turiștilor de Dunăre care urmează să se cazeze la un resort exclusivist din inima Deltei. Păstrând proporțiile, este și aceasta o formă de sclavie contemporană. Acești amărâți care nu au avut noroc în viață, după o zi de cărat tone de bagaje își îneacă amarul în birtul de la marginea satului, cu vin la doi lei paharul și țuică făcută din te miri ce buruiană. În schimb cei norocoși, dunărenii întreprinzători care au prins gustul banului și beneficiile capitalismului, pentru suma potrivită, într-o excursie de o zi îți pot arăta întreaga Deltă, bineînțeles la viteză maximă, căci acești dunăreni cu spirit afacerist au acum bărci cu motor care poluează fonic întreaga rezervație, nu mai vorbim de poluarea propriu-zisă a aerului cu combustili fosili. Aceeași dunăreni antreprenori, foști pescari de meserie din generație în generație, au adus pe insulele Deltei mașini de teren 4×4 cu care transportă turiștii oriunde le poftește inima. Nimic nu se compară în Delta Dunării cu sunetul gutural al motarelor turbo-diesel. Din când în când mai vezi niște alienați care vor să exploreze Delta așa cum se făcea odinioară, cu barca cu vâsle sau cu caiacul. Și nu de puține ori acești naivi au fost spulberați de către șalupa vreunui bussines-man sau băiat de bani gata, care se plimba întâmplător printre lacuri, fără permis, firește, cu bolidul său de sute de cai putere. Să nu credeți că șmecherii, interlopii, cocalarii și bombardierii există doar pe țărm. Ei se găsesc și pe apă, acolo unde nu conduc bemveuri și merțane, dar conduc în schimb echivalentul acestora pe apă.
Și ce este cel mai trist este faptul că Delta este abuzată nu de către străini, ci tocmai de către cei cărora le aparține și ar trebuii să o protejeze, adică de către români. Poporul român nu are cultura turismului. El nu știe să fie turist, cu atât mai puțin într-o arie protejată. El nu cunoaște conceptul de eco-turism. Pentru el să fie turist înseamnă să facă abuzuri asupra naturii, să își lase amprenta acolo unde se află în cele mai mizerabile și obscene moduri cu putință. Dacă un turist occidental caută în Deltă o experiență unică, voind să trăiască autentic un stil de viață care în occident nu mai există de mult, în schimb turistul român caută în Deltă ceea ce caută în fond peste tot – distracție zgomotoasă și de prost gust, cantități industriale de alcool, muzică la maxim, manifestări dintre cele mai animalice, vulgaritate, grobianism și kitsch. Delta este abuzată, și cel mai limpede se observă acest lucru pe timp de vară, când hoardele de turiști însetați de aventură năvălesc într-un loc care se presupune că este arie protejată și parc natural. În urma lui turistul de Deltă lasă tone de deșeuri, transportate cu barja, nimeni nu știe unde. Pentru turistul de Dunăre, Delta nu există propriu-zis decât în cele 3 luni de vară. În rest, ea este inexistentă. Turistul de Dunăre nu vine în Deltă de exemplu toamna sau primăvara, când Delta este la fel de ofertantă, și asta pentru că nu are ce face, se plictisește, nu e lume, nu sunt festivaluri, etc. El nu se poate distra decât în grupuri mari cu care împărtășește aceleași valori decadente. Delta este însă cea mai bogată tocmai în aceste două anotimpuri. Cel puțin astfel se oferă șansa ca natură să se recupereze.
Nu știu cât o să mai reziste Delta cu atâta invadare a civilizației și tehnologiei, cu atâtea comodități și facilități puse la dispoziția turiștilor. Nu știu cât o să mai reziste cei câțiva locuitori de pe insule care au refuzat până acum să își vândă casele unor afaceriști dubioși. În curând în Delta Dunării nu vom mai găsi dunăreni autentici, populația indigenă va dispărea lăsând loc antreprenorilor. În Sfântu Gheorghe, de exemplu, din cei 3-400 sute de locuitori, mai bine de jumătate nu sunt născuți și crescuți în localitate, ci sunt veniți cu afaceri. În Deltă totul se petrece în semilegalitate – barul cu terasă de pe plajă care funcționează fără autorizație, șezlongurile si umbrelele puse pe o plajă protejată unde este în prealabil interzisă orice formă de campare și agrement, transportul până la plajă cu remorci trase de jeep-uri neînmatriculate, campingul unui afacerist pe atât de cunoscut pe atât de certat cu legea, și așa mai departe. Totul este cât se poate de lipsit de transparență. Circuitul șpăgii funcționează și aici la fel ca peste tot, de la cei mai mici la cei mai mari. Șeful de post închide ochii la braconierii care vând specii protejate de sturioni pe marginea drumului, primarul își primește partea când mai parcelează și vinde câte o bucată din rezervațiile naturale, iar guvernatorul Deltei închide ochii și doarme liniștit în biroul său din capitală. Dar turistul este mulțumit cu toată această situație, cu tot acest tembelism, și vorba aceea – clientul nostru, stăpânul nostru. Afacerile merg strună, în timp ce Delta urmează parcă același destin tragic cu cel al Vămii Vechi – la început un loc special pentru cei puțini și pasionați, abuzată și violată ani la rândul, ajunsă în zilele noastre un loc derizoriu pentru cei mulți și ignoranți. Nu ar strica un vaccin și pentru combaterea prostiei și a indiferenței. Ca să se mai bucure de Delta Dunării și generațiile viitoare, aceasta trebuie igienizată… de oameni.
